loading
  • Aderență foarte bună pe suprafețe alunecoase datorită tracțiunii integrale adaptive și vectorizării cuplului
  • Lumină ca pe timp de zi: IntelliLux LED® și full-LED
  • Vizibilitate perfectă de la pornire: încălzire staționară și parbriz încălzit
  • Volan cu încălzire, precum și scaune față și spate încălzite

Rüsselsheim.  Datorită numeroaselor funcții de siguranță și confort, autovehiculele de la Rüsselsheim contribuie la un condus mai sigur și mai relaxat. Tracțiunea integrală adaptivă (AWD), farurile IntelliLux LED® și volanul încălzit sunt pregătite pentru cele mai grele provocări pe care le poate aduce iarna.

Beneficiați de aderență excelentă cu pneuri adecvate și controlul inteligent al tracțiunii

Pneurile de iarnă asigură o aderență mai bună și distanțe de frânare mai scurte pe zăpadă. O adâncime a profilului pneurilor de patru - cinci milimetri este vitală, iar pneurile trebuie să nu fie mai vechi de șase ani.

Tracțiunea corectă este la fel de importantă pe suprafețe alunecoase ca și pneurile adecvate. În funcție de model, Opel oferă sisteme de control inteligent al tracțiunii de la IntelliGrip la tracțiunea integrală adaptivă cu vectorizarea cuplului. Cu sistemul IntelliGrip pentru noul Opel Grandland X, șoferul poate alege unul dintre cele cinci moduri de conducere, inclusiv pentru noroi și zăpadă. IntelliGrip adaptează distribuția cuplului către roțile din față, permite patinarea când aceasta este necesară și reglează schema de control a pedalei de accelerație. În combinație cu transmisia automată cu șase trepte de viteză, sistemul IntelliGrip optimizează punctele de schimbare a treptelor de viteză în funcție de situația de conducere curentă, sporind și mai mult siguranța și confortul conducerii.

Alternativ, clienții pot decide să utilizeze tracțiunea integrală pentru a asigura aderența pe suprafețele alunecoase. Spre exemplu, la Opel Mokka X SUV, cel mai bine vândut model, pentru a beneficia de o aderență fermă pe noroi, zăpadă și gheață, sistemul de tracțiune integrală adaptivă distribuie cuplul în funcție de necesitate în câteva fracțiuni de secundă, de la economica tracțiune pe puntea față în raport de 100% până la repartizarea cuplului în raport de 50:50 între puntea față și puntea spate, asigurând astfel o tracțiune maximă. Tracțiunea integrală este disponibilă pentru scurt timp după pornirea motorului, imediat ce șoferul apasă pedala de ambreiaj, prevenind patinarea roților la pornire. În timpul deplasării, întregul cuplu este repartizat către roțile din față, cu excepția cazului în care este necesară o altă distribuție ca urmare a condițiilor rutiere sau a celor de tracțiune.

Pentru cel mai înalt nivel de performanță și eficiență, noul Opel Insignia utilizează un sistem de tracțiune integrală adaptivă cu vectorizarea cuplului și un modul de tracțiune pe puntea spate care are un sistem cu ambreiaj dublu fără diferențial. Sistemul de tracțiune integrală al modelului Insignia poate transmite cuplul în mod independent către una sau ambele roți spate, permițând utilizarea funcției de vectorizare a cuplului pe toată gama de performanțe ale autovehiculului. La deplasarea în viraje este transmis un cuplu mai mare către roata spate din exteriorul curbei, inducând rotația în jurul axei verticale (girație): modelul Insignia virează cu precizie mai mare și răspunde mult mai spontan la acțiunile șoferului. Această utilizare inteligentă a distribuției cuplului, cunoscută și sub denumirea de „amortizarea mișcării de rotație”, imprimă autovehiculului un comportament neutru, sporindu-i stabilitatea și manevrabilitatea.

IntelliLux LED®

Pentru a conduce în siguranță maximă pe timp de noapte, Opel propune sisteme de top: farurile adaptive LED (de exemplu, pentru modelele Mokka X, Grandland X) sau farurile cu matrice IntelliLux LED® pentru Astra și noul Insignia. Sistemul de iluminare adaptivă cu matrice cu LED-uri (32 de LED-uri, 16 pe fiecare parte pentru noua generație a modelului Insignia) se adaptează la situația de conducere curentă și permite conducerea cu faza lungă fără a-i orbi pe ceilalți participanți la trafic. De asemenea, puteți repera mai devreme persoanele care se află pe marginea drumului, comparativ cu faza scurtă convențională.

Pornire la temperaturi confortabile datorită opțiunilor de degivrare și încălzire de la Opel

Planificarea din timp a îndepărtării gheții și zăpezii de pe autovehicul înainte de pornire este o idee foarte bună. Clienții Opel nu trebuie să se deranjeze dacă autovehiculul lor este echipat cu un sistem de încălzire staționară. Datorită unui temporizator sau programării automate în funcție de senzorii de temperatură, habitaclul este primitor în momentul urcării la bord, geamurile sunt degivrate și motorul încălzit. Astfel, încălzirea staționară nu este doar o funcție de confort. Cu motorul cald, uleiul și convertizorul catalitic ajung mai repede la temperatura de funcționare, iar uzura și emisiile la pornire sunt reduse. Încălzirea staționară poate fi montată din fabrică, opțional pentru autovehiculele comerciale ușoare Opel Vivaro și Movano, precum și pentru autoturismele Corsa, Astra, Cascada, Mokka X, Insignia și Zafira.

Elemente la fel de utile pentru degivrare sunt oglinzile exterioare cu funcție de încălzire și parbrizul încălzit, ca în cazul modelelor Opel Insignia și Grandland X. Parbrizul este degivrat în mod silențios și confortabil prin simpla apăsare a unui buton, cu ajutorul unui element de încălzire. Parbrizul încălzit previne, de asemenea, aburirea în condiții de umiditate, îmbunătățind și mai mult vizibilitatea și siguranța.

Autovehiculele Opel sunt echipate și cu alte funcții opționale care asigură confortul în interior. De exemplu, majoritatea modelelor au volan încălzit. În mai puțin de un minut șoferul va simți căldura.

Starea de bine este încununată de scaunele încălzite cu reglare multiplă, ergonomice și certificate de AGR, asociația de specialiștii în domeniul sănătății spatelui Aktion Gesunder Rücken e.V.. Scaunele ultra moderne, cu numeroase funcții de reglare, îi oferă fiecărui ocupant posibilitatea de a-și găsi poziția de ședere ideală. Scaunele opționale AGR premium asigură călătorii relaxante datorită combinației unice dintre funcțiile de reglare a suporturilor laterale, de masaj și de încălzire pe timp de iarnă sau de ventilație răcoroasă vara. Ca un lux suplimentar, ocupanții scaunelor exterioare din spate ale modelelor Opel Astra și Insignia beneficiază și de încălzire adițională. 

go.to.top.button